Legea nr.40/2010

LEGEA nr. 40/2010 privind modificarea şi completarea Legii nr. 333/2003

 

Articolul 28 se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art. 28. – (1) Conducătorii unităţilor care deţin bunuri, valori, suporturi de stocare a documentelor, a datelor şi informaţiilor cu caracter secret de stat sunt obligaţi să asigure paza, mijloacele mecano-fizice de protecţie şi sistemele de alarmare împotriva efracţiei în locurile de păstrare, depozitare şi manipulare a acestora, precum şi în locurile unde se desfăşoară activităţi care au un asemenea caracter.

(2) Proiectele sistemelor de alarmare se avizează de Direcția Generală de Poliție a Municipiului Bucureşti ori de inspectoratul de poliţie judeţean pe raza căruia se află obiectivul, sub aspectul respectării cerinţelor minime de securitate împotriva efracţiei.

(3) Elementele de protecţie mecano-fizice încorporate imobilelor destinate păstrării, depozitării şi manipulării bunurilor şi valorilor de orice fel trebuie să fie rezistente la efracţie, corespunzător gradului de siguranţă impus de caracteristicile obiectivului păzit, în conformitate cu cerinţele tehnice stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

(4) În sensul prezentei legi, prin elemente de protecţie mecano-fizice se înţeleg: ziduri, plase, blindaje, case de fier, seifuri, dulapuri metalice, geamuri şi folie de protecţie, grilaje, uşi şi încuietori.

(5) În sensul prezentei legi, prin sistem de alarmare împotriva efracţiei se înţelege ansamblul de echipamente electronice care poate fi compus din centrală de comandă şi semnalizare optică şi acustică, detectoare, butoane şi pedale de panică, control de acces şi televiziune cu circuit închis cu posibilităţi de înregistrare şi stocare a imaginilor şi datelor, corespunzător gradului de
siguranţă impus de caracteristicile obiectivului păzit.

(6) Instalarea, modificarea, inclusiv punerea în funcţiune a sistemelor de alarmare împotriva efracţiei se avizează şi se controlează potrivit prevederilor alin. (2).

(7) Proiectele sistemelor de alarmare împotriva efracţiei se întocmesc în mod obligatoriu pentru obiectivele care sunt supuse avizării poliţiei, iar elaborarea acestora se face cu respectarea cerinţelor tehnice minime stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.”